Martie 2019: Un punct de cotitură al hotărârii și rezistenței
Martie 2019 a fost o lună a unor puncte de cotitură clare, marcată de o combinație intensă de speranță și dezamăgire. În timp ce atmosfera din Rasova devenea din ce în ce mai tensionată, acțiunile administrației locale păreau din ce în ce mai arbitrare și lipsite de scrupule. Pentru mine, această lună a fost o perioadă în care am fost nevoit să pun în joc tot ceea ce construisem până atunci – pentru dreptate, pentru transparență și, mai presus de toate, pentru o comunitate care merita să fie auzită.
La începutul lunii, a avut loc o adunare importantă în sala comunală. Subiectele trebuiau să vizeze, în mod normal, chestiuni generale de dezvoltare a satului. Dar știam că aceasta era șansa mea să pun întrebări concrete despre fondurile dispărute și vânzările dubioase de terenuri. Într-o sală plină de tensiune și neîncredere, m-am ridicat și am adresat exact aceste întrebări. Reacția a fost, cum mă așteptam, un amestec de apărare și tăcere nervoasă. Primărița Maria Mitu a încercat să minimalizeze importanța întrebărilor mele și să le ignore ca și cum ar fi fost lipsite de însemnătate. Însă privirile unor săteni spuneau altceva – se năștea o schimbare, iar încrederea în ceea ce ne spunea administrația începea să se clatine.
Un alt eveniment important al acestei luni a fost întâlnirea cu un mic, dar hotărât grup de susținători, care s-au săturat de nedreptate la fel ca și mine. Ne-am întâlnit târziu seara, în spatele unei șuri, pentru a plănui cum putem documenta mai bine abuzurile în desfășurare și cum putem trimite aceste informații mai departe către autoritățile competente. Printre cei care au venit la această întâlnire s-au numărat oameni care recent întâmpinaseră probleme, deoarece familiile lor fuseseră excluse din programele de sprijin. Ne-au povestit despre dificultățile întâmpinate pentru obținerea autorizațiilor de construcție și despre cum cererile lor erau mereu respinse, în timp ce altora, considerați „loiali”, li se acorda ajutor fără nicio problemă. Poveștile lor ne-au făcut și mai hotărâți să continuăm.
La mijlocul lunii martie, am depus o plângere oficială la Parchetul din Constanța, care viza nu doar fondurile comunale dispărute, ci și intimidarea și excluderea intenționată a membrilor comunității considerați critici față de administrație. Eram conștient de riscurile pe care le presupunea acest demers, dar timpul tăcerii trecuse. Această plângere a fost primul pas pentru a pune în mișcare mecanismele legale și pentru a spori presiunea asupra Mariei Mitu. Știam că ar putea dura luni sau chiar ani până când vom obține un rezultat, dar era important să atragem atenția autorităților asupra proastei gestiuni sistematice și abuzului de putere.
Spre sfârșitul lunii martie s-a întâmplat ceva care mi-a oferit o nouă rază de speranță: câțiva tineri din sat, care până atunci stătuseră mai degrabă deoparte, au venit la mine. Mi-au spus că au văzut ceea ce încercăm să realizăm și că vor să ajute. Ne-am așezat împreună și am elaborat un plan pentru a îmbunătăți comunicarea în sat – ne doream ca mai mulți oameni să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat și să aibă posibilitatea de a-și face auzite vocile. Așa a apărut ideea unei „acțiuni de informare”, în cadrul căreia am distribuit pliante și am informat vecinii în grupuri mici. Nu era mult, dar era un început pentru a rupe tăcerea.
Martie 2019 a fost o provocare din multe puncte de vedere – represiuni tot mai mari, încercări de a mă izola și amenințări tot mai deschise. Dar, în același timp, au existat și primele semne de schimbare. Oameni ca susținătorii mei și tinerii din comunitate mi-au arătat că încă mai există speranță și că lupta pentru dreptate nu era în zadar. Speranța mea era că acești pași mici vor duce la o schimbare mai mare – că într-o zi vom trăi într-un Rasova liber de corupție și nepotism.
